SUEDEZ PURSANGE

(Swedish Warmblood)

 

Istoria acestei rase de cai este mulata dupa istoria oamenilor acestor locuri. Descoperiri arheologice au aratat existenta cailor in teritoriul cunoscut azi ca fiind Suedia in jurul anului 4,000 i.Hr. Caii originali scandinavi se spune ca ar fi fost mici de statura, cu inaltime cuprinsa intre 2.28 si 2.66 metri, cu un temperament si o rezistenta bune. In secolulu al XVI-lea s-au pus bazele unui program de imbunatatire a calitatii cailor locali. Cai din rasa Friesian au fost adusi din Olanda in vederea cresterii cailor locali in marime. Alte importuri de cai de calarit au mai fost facute dar caii mai mari de tractiune au fost interzisi de la import. Cele mai mari centre de crestere si inmultire ale cailor din aceasta rasa erau la Kungsör, Strömsholm si Flyinge. Caii din din aceste ferme erau adesea folositi adesea si la grajdurile regale.

Datorita cerintelor diferite ale celor mai mari utilizatori de cai din Suedia, fermierii si armata, programele de crestere si inmultire au fost divizate in doua. S-au facut importuri de armasari din rasele Pursange, Anglo-Norman, Hanoverian si Trakehner in vederea imbunatatirii caracteristicilor cailor folositit de catre armata. In vederea directionarii, controlarii si consolidarii eforturilor de crestere si inmultire a diferitelor rase de cai, guvernul suedez a pus bazele unui sistem de examinare a acestora in 1874. Acest lucru a dus la aparitia catorva rase de cai excelente, aici incluzand si rasa Suedez cu Sange Cald (Swedish Warmblood).

Asociatia cailor din aceasta rasa (SWA) s-a format in 1928 de catre crescatori, incurajata de armata, cu scopul de a promova dezvoltarea unor iepe uniforme de un standard de calitate ridicat. Armata a incetat sa mai foloseasca cai in dotarea sa din anul 1970, de atunci programul de crestere si inmultire a ramas in mainile Asociatiei, adica a civililor iubitori ai acestor cai. Asociatia acestei rase din America de Nord (SWANA) s-a format in 1980 pe masura ce cresterea si folosirea cailor din rasa Suedez cu Sange Cald (Swedish Warmblood) a devenit tot mai populara in Statele Unite si Canada. SWANA a continuat traditia impusa de SWA, invitand comitetul SWA la inspectii perioadice in America de Nord in vederea mentinerii uniformitatii specimenelor din aceasta rasa.

Eleganta, combinata cu o miscare excelenta si o atitudine pozitiva, calitati de saritor si capacitate de a absorbi antrenamente, fac din caii din rasa Suedez Pursange (Swedish Warmblood), unii foarte potriviti pentru sporturile ecvestre si dresaj, in special. Caii suedezi au castigat medalii in aproape toate sporturile equestre olimpice incepand cu 1912, adesea in competitii de dresaj, dar si in antrenamente combinate. La Jocurile Olimpice de Seul din 1988, 13 cai din aceasta rasa au participat la concursul de dresaj si au castigat 6 mesaje. La Jocurile Olimpice din 1960 de la Roma, armasarul pe nume Drabant a avut sase fii de-ai sai participand la concursuri. Versatilitatea acestor cai a fost dovedita de Thomas Eriksson cand a castigat medalia de aur la concursul combinat cu patru cai la Campionatul Mondial de Calarie din 1990.

Caii din aceasta rasa sunt produsul unui sistem de selectie eficient care utilizeaza principii genetice moderne decat sisteme de inmultire vechi. Cele trei momente cheie in acest program sunt:

Registrul

Incepand cu 1894 s-a infiitat si tinut un registru cu toate iepele de prasila si toti manjii acestora. Caii din America de Nord au propriul lor registru care incepe cu registrul numarul 50, inceput in 1987. Iepele si armasarii sunt inregistrati sub numele mamelor lor pana cand sunt verificati si aprobati spre a fi inregistrati, moment in care li se va atribui un numar de inregistrare.

Procesul de selectie

Armasarii si iepele sunt verificati de catre un juriu atunci cand au implinit varsta de trei ani si sunt clasificati dupa:

1) tip;
2) cap, gat si trunchi;
3) extremitati;
4) mers;
5) galop.

Scorul obtinut este pe scara de la 1 la 10, 10 fiind nota maxima iar 5 nota minima pentru a fi acceptat. Iepele sunt aprobate cu un scor minim de 34 de puncte pentru a intra in Clasa a II-a (punctaj cuprins intre 36-37 de puncte) si pentru Clasa I (minim de 38 de puncte sau mai multe) pentru a intra in programul de inmultire, de prasila. Armasarii trebuie sa acumuleze minim 38 de puncte, cu un punctaj individual de sub 7 puncte, si trebuie sa mai treaca un test de performanta in vederea aprobarii. Radiografii sunt facute armasarilor pentru determinarea sanatatii acestora.

Testarea manjilor

Manjii obtinuti din parinti inregistrati si aprobati sunt verificati si inscrisi intr-o categorie. Statutul cailor in cadrul Registrului este ridicat in functie de manjii lor, de calitatea si sanatatea acestora. Armasarii sunt judecati dupa performantele manjilor lor, in special in cazul claselor de clasificare internationale.