LIPIZZAN

 

Calul din rasa Lipizzan (sau Lipitan asa cum mai este uneori numit) are o istorie care dateaza inca din 1560, cand cativa cai puri din rasa Arab au fost adusi si inperecheati cu cativa cai atletici originari spanioli in timpul ocupatiei Maure a Spaniei. Acest gen de cal a fost in centrul atentiei pictorilor renascentisti pe cand calaritul clasic revenise in forta iar caii de sorginte spaniola erau cei mai cautati fiind considerati de o rezistenta, frumusete si inteligenta extraordinare.

Imparatul Maximillian al II-lea a adus acesti cai spanioli in Austria in 1562 si a pus bazele hergheliei imperiale de la Kladrub. Fratele lui, Arhiducele Charles a pus bazele unei herghelii cu aceiasi cai spanioli in 1580 in localitatea Lipizza in apropierea Marii Adriatice. De la denumirea hergheliei de la Lipizza a provenit si numele rasei de cai. Ambele herghelii s-au dezvoltat si inflorit, ea de la Kladrub a devenit cunoscuta pentru faptul ca erau folositi la tras trasurile imperiale iar cei de la Lipizza erau pentru calarit. Totusi, ambele herghelii pastrau legatura intre ele si adesea faceau schimb de cai. Herghelia de la Kladrub a produs doi armasari pe nume Maestoso si Favory, considerati fondatorii rasei Lipizzan asa cum o cunoastem astazi.

Pentru a intarii genele materialului genetic original de sorginte Spaniolo-Araba, s-au cumparat cativa armasari in secolul al XVIII-lea si al XIX-lea pentru a fi introdusi in hergheliile de la Lipizza si de la Kladrub. Pe parcurul secolului al XVII-lea acesti cai, desi de origini spaniole si italiene, aveau si sange din rase din Danemarca si Holstein. Pana in 1800, nu mai exista niciun cal de origine pura spaniola astfel ca au fost alesi caii din rasa Arab pentru a revigora rasa Lipizzan, dar din cei sapte armasari de rasa Araba folositi, numai un armasar pe nume Siglavy a format o dinastie separata. Dintre toti armasarii folositi pe parcursul secolului al XVII-lea si al XIX-lea, numai 6 din acestia au fost acceptati sa formeze sase linii genetice de familii Lipizzan asa cum sunt ele cunoscute si astazi:

- CONVERSANO, de culoare neagra, de origine napoletana (n. 1767). Acest tip are sange de Arab, cap robust, spate scurt, copite late si miscari majestuoase.

- FAVORY, patat, de origine din Boemia (n. 1779), transferat de la herghelia din Kladrub. Influenta cailor din rasa Arab se remarca la acest tip prin constructia lor mai usoara, dar curba fina a nasului inca aminteste de mostenirea lor spaniola.

- MAESTOSO, de culoare alba (nu gri), o incrucisare intre un armasar de origine napoletana si o iapa de origine spaniola (n. 1819), transferat de la herghelia din Kladrub. Maestoso sunt cai puternici cu un spate lung, cu o crupa musculoasa si cu capete grele masive.

- NEAPOLITANO, de culoare bej (spre maro), descendent dintr-un alt armasar napoletan (n. 1790). Acestia au inaltimea stramosului lor, o prezenta cam distanta si au miscari gratioase si o actiune inalta.

- PLUTO, de culoare gri, provenind dintr-un armasar Danez (n. 1765). Pluto sunt cai robusti cu o constructie rectangulara a corpului, capul este solid si au gatul lung si prins sus de trunchi.

- SIGLAVY, de culoare gri, de origine Araba (n. 1810). Acesti Siglavy stabilesc tiparul pentru Arab Lipizzanii care au un cap aristocrat, un gat zvelt, pinteni inalti si au un spate relativ scurt.

In plus fata de armasari, exista 18 linii de familii create de iepe. Fiecare armasar are doua nume: numele iepei si al armasarului din a caror imperechere provine. Aceasta regula explica denumiri ale cailor precum Pluto Theodorosta.

Cea mai des intalnita culoare la rasa Lipizzan este griul. De cand caii au fost preferati de familia regala, coloritul a devenit o conditie ezentiala. Acum 300 de ani, erau un numar considerabil de cai din aceasta rasa de culoare neagra, maro, castaniu, patati sau chiar si fara par sau decolorati. Astazi Lipizzanii care nu sunt de culoare alba sunt rari, chiar si atunci sunt de culoare neagra sau bej.

Caii Lipizzan sunt recunoscuti pentru robustetea corpului lor, actiune stralucita si tinuta mandra a corpului dar si un animal inteligent si docil. Lipizzanii se nasc de culoare inchisa, negru-maroniu, maroniu sau gri-sobolan, ei devin albi undeva pe la varsta de 6 pana la 10 ani. Asa cum am precizat anterior, numai cateva exemplare rare raman la coloritul lor originar. Nefiind niste cai inalti, cu o medie cuprinsa intre 2.7 si 2.9 metri, Lipizzanii au imagine si prezenta puternica. Primul lucru remarcat la ei este capul mare si ochii atragatori. Influenta sangelui Arab este regasit in forma capului, urechile mici si agere si la nas. Corpul, care se termina cu un gat puternic si scurt, denota o imagine de forta cu niste coapse musculoase, umeri grei si scurti, picioare puternice cu tendoane si incheieturi bine definite. Coada este prinsa sus si, precum coama, este groasa si lunga.

Nu se poate sa nu mentionam nimic despre Scoala Spaniola de Calarie atunci cand discutam despre aceasta rasa de cai. Monarhia Habsburga a decis sa inlocuiasca sala veche de iarna unde se faceau antrenamentele care data din 1572. Noua sala a fost construita in 1735 la palatul imperial de la Viena sub auspiciile Imparatului Charles al VI-lea ca proiect important de refacere a orasului dupa respingerea atacurilor turcilor. Scopul acestei scoli era (si este inca) de duce mai departe arta calaritului clasic. Al doilea scop al acestei scoli era cresterea si inmultirea cailor din rasa Lipizzan. Numai exemplarele impecabile erau pastrate pentru a perpetua linia genetica.